Luna este astrul noptii tainic si plin de farmec.Strajuieste bolta cereasca si o strabate lin,maiestuos,invaluind,in lumina cosmica,inaltimile astrale,dar si pamantul,marile si oceanele.
O canta poetii in versurile lor,inspirati de vraja noptilor cu luna.Ea este far si caldura vrabiilor.Este izvor de lumina nocturna in codrii inmiresmati vara,sporind splendoarea naturiiterestre.
Luna este o prietena ocrotitoare si calda a celor ce-si impartasesc sentimentele suave ale prieteniei.
Este martora bucuriilor juvenile,dar si a melancolicilor tarzii,partasa dulce,mangaietoare,la cele mai delicate trairi umane.
Eminescu o invoca duios:
            "Luna tu,stapana noptii,p a lumii bolta luneci
              Si gandurilor dand viata,suferintele intuneci..."
De asemenea,la gandul trist al trecerii in eternitate,poetul spunea cu mahniri:
             "Caci pe toti ce-n lumea asta sunt supusi puterii sortii
               Deopotriva-i stapaneste
               Raza ta si geniul noptii..."
In zilele noastre,tot mai putini oameni privesc cerul ca sa admire splendoarea boltei instelate si luna"ca o vatra de jaratic" cum o definea poetul metaforic.
Mai interesati par oamenii de zborul pe Luna,chiar de cumpararea acolo a unui loc.
Eu raman,insa,fidela incorigibila lunii eminesciene,careia as vrea sa-i pot inchina poeme de admiratie.